Proza e scrisa noaptea. dupa o cearta urata cu tatal meu. Deh. acum s-a rezolvat.
Obosita, sleita de puteri, cearcanele dominante pe fata ei, zambetu-i mai fals ca niciodata, culoarea ochilor spalacita, verdele ala ce odata era ca smaraldul, parul ciufulit.
El tipa, ea tace si continua sa-si scrie gandurile. O avertizeaza, ei nu-i pasa vrea doar liniste. Zilele astea a fost doar pentru alti, dar pentru ea cand?
Pixu-i aluneca pe hartie, e jurnalul ei cu vise, ganduri si nevoi.
Se vede pe o scena, ea e papusa, marioneta condusa de el. Dar usor sforile se rup, nu-l mai asculta , face doar ce vrea, il lasa sa vorbeasca cu praful. Acum e fericita.
Ar vrea sa urle. Sa tipe de fericire. Undeva sus, departe de ochii furiosi ce o urmaresc. Vrea sa cante. Doar pentru ea, muzica-i viata. Vrea sa iubeasca. Asa cum nu a mai facut niciodata. Dar tot ce poate face acum e sa doarma. Cu gandul ca ziua urmatoare va fi mai buna. Si asta face, jurnalul ii cade pe jos, iar ea viseaza.
A fost obosita, sleita de puteri.Acum e bine.
