marți, 26 octombrie 2010

O umbrela si atat.


E noapte, iese din curte, acum e libera are mare nevoie de liniste. Strada-i goala , nu e de mirare. S-au intamplat multe, au facut-o sa se simta obosita, au facut-o sa vrea sa dea inapoi. Dar acum e bine.
Ploaia tocmai a inceput, stia ca o sa se intample asta. Ca de obicei a uitat umbrela, ca de obicei a uitat-o intentionat. Ii place sa simta ploaia pe pielea ei, stropii de apa se preling pe par.In noaptea asta va valsa cu picaturile de apa, cu lacrimile, dar se va simtii bine.
S-a asezat pe banca din parcul parasit, stejarul de deasupra incearca sa o adaposteasca, dar deja e toamna, aproape iarna, adio frunze. Apa i-a ajuns la piele, hanoracul si tricoul ce il are pe ea au devenit inutile in fata ploii.
Dar ceva opreste lumina si ploaia s-a oprit deodata. Nu ii e greu sa isi dea seama ce s-a intamplat. Il priveste. E chiar cine a crezut, se pare ca el nu si-a uitat umbrela acasa.
Un zambet firav apare pe fata amandurora, el ii da geaca lui se aseaza langa ea si isi petrec noaptea pe banca din parcul pustiu, sub un stejar trist si o umbrela.

Aceea avea sa fie prima amintire
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu